Marți, 13 la Dinamo! Cinci „câini” s-au răsturnat cu mașina. Ionuț Șerban: „Un domn a ieșit fără se asigure de pe DN1. Suntem ok”

Marți, 13 la Dinamo! Cinci
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marți, 13 ianuarie a fost o zi cu ghinion pentru mijlocașul lui Dinamo, Ionuț Șerban. Jucătorul de 19 ani a suferit un accident de mașină în momentul în care se deplasa spre antrenamentul echipei sale

Unul dintre cei mai talentați tineri din lotul lui Dinamo, Ionuț Șerban (19 ani), a trecut printr-o sperietură groaznică în cursul dimineții de marți. Mijlocașul care a evoluat în 12 meciuri pentru Dinamo în prima parte a sezonului a suferit un accident de mașină în momentul în care se deplasa spre Săftica, acolo unde era programată ședința de pregătire a clubului, sub conducerea tehnicianului Mihai Teja.

„Eram pe DN1, mergeam spre antrenament, a ieșit un domn pe stradă fără să se asigure, am intrat în el și ne-am răsturnat. Mai eram în mașină cu patru colegi, Costache, Muțiu, Kraus și Dudea. Suntem toți ok, nu am pățit nimic”, a declarat Ionuț Șerban, care a scăpat doar cu câteva zgârieturi, fiind bandajat la mână, pentru ProSport.

Șerban este jucătorul lui Dinamo din septembrie 2013, după ce a fost transferat de la Sportul Studențesc. În sezonul trecut, Șerban a evoluat în 25 de meciuri pentru echipa dinamovistă, reușind 1 gol și două pase decisive. În actualul sezon, Șerban și-a pierdut locul de titular și a evoluat în doar 12 partide, evoluând în tricoul câinilor timp de 255 de minute.
 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid
Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid
Lacrimi și urlete de jale la înmormântarea Anei-Maria Vasiliu. Familia a cedat, înainte ca tânăra să fie dusă la groapă. A fost nevoie de intervenția medicilor
Lacrimi și urlete de jale la înmormântarea Anei-Maria Vasiliu. Familia a cedat, înainte ca tânăra să fie dusă la groapă.…
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Camping de lux în mijlocul naturii, noua modă în turism. Cât costă un sejur de trei nopţi:
Camping de lux în mijlocul naturii, noua modă în turism. Cât costă un sejur de trei nopţi: "O experienţă minunată"
Cine este PRIMA FEMEIE care va merge pe Lună? Are 45 de ani!
Cine este PRIMA FEMEIE care va merge pe Lună? Are 45 de ani!
Atunci am ajuns bogat! Miliardarul Ion Ţiriac, dezvăluire fabuloasă despre averea lui
Atunci am ajuns bogat! Miliardarul Ion Ţiriac, dezvăluire fabuloasă despre averea lui
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Asia Express sezon 7. Anca Țurcașiu a ajuns pe mâinile medicilor. Ce s-a întâmplat cu vedeta
Asia Express sezon 7. Anca Țurcașiu a ajuns pe mâinile medicilor. Ce s-a întâmplat cu vedeta
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
SUA dislocă în Orientul Mijlociu portavionul USS Truman, 90 aeronave, un crucişător, două distrugătoare şi peste 6.500 marinari
SUA dislocă în Orientul Mijlociu portavionul USS Truman, 90 aeronave, un crucişător, două distrugătoare şi peste 6.500 marinari
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Ce mașină conduce Cornel de la Insula Iubirii de fapt. Imaginile cu el și Iustina în trafic au devenit virale: „Parcă era bogat”
Ce mașină conduce Cornel de la Insula Iubirii de fapt. Imaginile cu el și Iustina în trafic au devenit virale:…
×